Most Popular

Facebook Subscribe

FB Like Box

Articole

Vedetele din crame

Vedetele din crame

Cantecele ei au fost descarcate de peste 20 de milioane de ori iar video clipurile vizionate de milioane de fani din lumea întreaga. Si totusi muzica nu-i mai este de ajuns acestei cântărețe de 26 de ani. Urmând exemplul lui Drew Barrymore, Kate Moss si Brad Pitt, Lady Gaga ar vrea si ea sa se lanseze in lumea vinului. Ultimele zvonuri spun ca aceasta ar fi in căutarea unei podgorii californiene in care sa investească. Îndrăgostita de vinul roșu, ea a marturisit celor 30 de milioane de “followers” pe Twitter ca i-ar placea sa facă propriul ei vin împreuna cu iubitul actual, Taylor Kinney.

Cadouri pentru iubite sau soții, pasiune sau pur si simplu o noua “jucărie” in sirul colectiilor de proprietăți si domenii, podgoriile reprezintă in ultimii ani mândria starurilor de cinema, a sportivilor sau a oamenilor politici. Fireste, nu toți se pot mândri cu o implicare concretă pe tot parcursul procesului de vinificatie. Unii se multumesc sa fie doar actionari, iar altii doar sa-si împrumute numele si /sau fotografia domeniilor alese. De mai bine de douăzeci de ani, din ce in ce mai multe staruri investesc in podgoriile renumite din Franța, Italia sau California. In ultimul timp insa, in lumea show-biz ului nu se mai prezintă domeniul californian al familiei Coppola, nici multele podgorii ale lui Gérard Depardieu. Nume mari din Formula 1, precum Michael Schumacher sau Mario Andretti sau fotbalisti celebri, precum Jean Tigana, nu se lasa mai prejos. Fara sa mai amintim de unul dintre cei mai cunoscuti jucatori de golf, Arnold Palmer ( Arnold Palmer Wines)  si de legendarul jucator de hochei, Wayne Gretzky ( Wayne Gretzky Estate Winery), ambii impletind cu succes vinuri premium de calitate superioară (pe care le gasim, deja, de mai multi ani, in marile restaurante din California si Ontario) cu numele lor bine (re)cunoscut. Sa fi devenit bautura lui Bacchus un moft al bogatilor celebri?

Moft sau nu, non-specialistii care cumpara domenii viticole sunt pasionati care au reusit deja intr-o alta bransa de activitate si care fac asta cu foarte mare seriozitate. Dar “sosirea” starurilor in lumea vinului ar putea fi doar partea vizibila a unor transformari mult mai profunde. Daca altădată piața terenurilor viticole se impartea între viticultori si societăți in căutare de investiții sigure, acum, un cumpărător de mari podgorii din doi este străin de aceasta lume a vinurilor. Si asta pentru ca marii patroni si personalitatile din show-biz sau din sport îndeplinesc cele doua condiții sine qua non pentru a investi in aceasta piața: capital si disponibilitate financiară. Sigur, tinand cont de criza economică, vinul nu este nici cel mai bun, nici cel mai rapid mijloc de a câștiga mult. Cu proprietatile viticole insa, se fac mai putine speculatii, deci stabilitatea pieței este mai mare, ne asigura Michel Veyrier, fondator al agentiilor “Vignoble investissement” si “Vinea transaction”.

In acelasi timp, starurile sunt motivate de aceleasi dorinte pe care un “muritor de rand” le-ar avea. A cumpara o vie înseamnă, printre altele, a te reintoarce la natura împreuna cu placerea de a pune in valoare un patrimoniu si o regiune. Desigur, unii sunt mai sensibili la imaginea pozitivă pe care o dobandesc asociindu-si numele băuturii divine: prestigiu, rafinament si “savoir-vivre”.  Transformati in gentlemen-fermieri starurile nu-si ascund satisfactia de a fi proprietari, unii, precum Christophe Lambert, afisandu-se pe spatele unor sticle de Médoc du Château-Tour-Seran, domeniu unde este acționar.

In general, starurile minimizeaza riscurile asociindu-se cu specialiști in domeniu sau cumparand suprafete mici in regiuni foarte bune. Una dintre regiunile preferate astazi de lumea show-biz-ului este Languedoc care, datorită prețurilor încă accesibile pentru proprietăți mai mari, aduna laolalta nume ca Gérard Depardieu, Luc Besson si Johnny Hallyday. Dar sa vedem mai îndeaproape ce prefera starurile si ce vinuri ar trebui sa incercam:

Barrymore Pinot Grigio, by Drew Barrymore
Vinul de la poalele Alpilor italieni costa in jur de 20$ si, desi actrita s-a asociat cu distribuitorul de vinuri Wilson Daniels de mai putin de un an, vinul lor a castigat deja medalia de aur la concursul “Le Challenge International du Vin” cea mai mare competitie de vinuri in Fanta, care a avut loc anul acesta in aprilie.

Anta Banderas, by Antonio Banderas
Din martie 2009 Antonio Banderas detine 50% din Bodega Anta Natura, situata in regiunea Ribera del Duero, Spania. Anta Banderas produce un vin rosu si un rosé din soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot si o varietate locala, Tempranillo. O sticla din acest vin spaniol costa intre 9$ si 33$. Banderas se gandeste chiar sa investeasca in turismul legat de vin si sa construiască un hotel in aproprierea celor 250 de hectare unde este co-proprietar.

Francis Ford Coppola Winery
Podgoriile californiene ale realizatorului produc vin roșu, alb, rosé, dar si spumant si este vândut cu prețuri cuprinse între 15$ si 60$. Vinurile din soiul Cabernet Sauvignon si Zinfandel au făcut onoarea realizatorului obtinand medalii de aur, argint si bronz la concursul International din luna mai “Decanter World Wine Awards 2012”.

Wayne Gretzky Estates
Aflata in Ontario, Canada, regiunea viticola a legendarului jucator de hockey este producatoare de Riesling, Chardonnay, Merlot, Sauvignon Blanc si Shiraz Cabernet, vandute cu preturi cuprinse intre 13$ si 16$. Acestea i-au adus lui Gretzky numeroase premii naționale si internaționale, iar fondurile strânse din vânzarea vinului contribuie la desfășurarea operelor caritabile in cadrul fundației “Wayne Gretzky Foundation”.

AC/DC The Wine
In parteneriat cu producatorul australian de vinuri Warburn Estate, grupul rock AC/DC a lansat in 2011 o serie de vinuri roșii si albe cu nume indraznete ca “Highway to Hell Cabernet Sauvignon” si “Hells Bells Sauvignon Blanc”. Fiecare sticla costa in jur de 16$.

Save Me San Francisco Wine Company!
Grupul rock Train, cunoscut pentru melodia “Drops of Jupiter”, a venit pe piața cu un vin “Petite Syrah” denumit astfel dupa unul dintre titlurile sale, dar si cu un ” Calling All Angels Chardonnay 2010″, amandoua fabricate in California si vândute cu 10$ sticla.

Clos de l’Hermitage, Côtes du Rhône
Fostul pilot de Formula 1, Jean Alesi, este proprietarul domeniului Clos de l’Hermitage, la Villeneuve-lez-Avignon. Strugurii acestei podgorii de 4 hectare sunt vinificati de catre Le Château Ségriès. Rezultatul : un AOC Côtes du Rhône “Clos de l’Hermitage”, cules manual si premiat la numeroase concursuri internaționale, fără sa mai amintim numeroasele publicații de specialitate unde a fost laudat. Sticla se vinde cu aproximativ 20$.

Acestea fiind zise, ce ati prefera in seara asta: un Château Céline Dion sau un Château de Tigné, de la domeniul Depardieu?

http://www.ralix.ro/cum-prevenim-diabetul/

Nicoleta Legare

Get Social

  • Week-end cu vinuri noi

  • Ice wine intre Canada, China si Australia

  • Descifrarea etichetelor

  • Vinurile bio si viticultura ecologica

  • Chateauneuf-du-Pape vinul complet

  • Primavara targurilor de vinuri

  • Cum citim etichetele…?

  • Miraval Cotes de Provence, vinul cuplului Jolie-Pitt

  • Degustari de Icewine la Niagara-on-the-Lake

  • Dom Perignon canta si danseaza in ritmuri de “Rose”